SPORTUL ȘI SĂNĂTATEA OMULUI

  1. Cum ne ajută sportul să fim sănătoși? 

Sportul  este o activitate de natură fizică care poate presupune și aspectul competițional.

Când spunem sport ne referim la orice formă de activitate fizică desfașurată deliberat sau într-un cadru organizat, atât în sălile de sport cât și în aer liber.

Din punct de vedere al sănătații putem enumera printre beneficii : menținerea tonusului mental și muscular, echilibru emoțional, creșterea încrederii în sine , întărirea sistemului imunitar prin creșterea nivelului energetic…

Se stie că dupa primele 10-15 minute de sport au loc anumite procese în organism, printre care și eliberarea de endorfine, responsabile de buna dispozitie și relaxarea corpului.

  1. Este important ca de mici copii să practicăm sportul ?

Ne aflăm într-o perioadă în care se pune tot mai mult accentul pe aparatura electronică. Văd tot mai des copii care nu se pot desprinde de telefon, copii care devin foarte agitați dupa numai 5-10 minute de jucat pe playsation sau alte jocurie electronice. De cele mai multe ori, adulții din lipsa de timp, sau stresați din cauza grijilor cotidiene au gresit, când le-au pus aceste dispozitive în mână și acum se văd în incapacitatea de a-i mai stimula cu un alt fel de activități. Deci, da, consider ca este foarte important să îndrumăm tânăra generație spre activitățile fizice și recreative, și aici sunt joaca în parc sau pe terenurile special amenajate, drumețiile, mersul pe bicicletă, trotinetă sau pe role, jocuri cu mingea, sportul în baze sportive, cursurile organizate pe diverse ramuri sportive…astfel copii își vor consuma energia în mod constructiv, vor socializa, vor fi creativi și se vor simți liberi.

  1. Ce ne învata sportul ?

Am să încep prin a spune ce m-a învățat pe mine sportul… m-a învățat să am un stil de viață echilibrat și organizat, ordine, armonie, punctualitate, încredere în mine și în cei cu care colaborez. Prin sport am învățat că activitatea fizică nu înseamnă doar competiție sau muncă și uzură inutilă…

Este o expresie utilizată în rândul antrenorilor de înot, care sună așa : “nu te mai lupta cu apa…” de mică copil nu am înteles adevaratul sens al acestei expresii… însă cu timpul am realizat că important este să simți mișcarea, implicit apa, să fii una cu apa, și atunci , ea va fi prietenul tău cel mai bun.  Ceea ce vreau să spun este că ar fi bine să nu facem anumite exerciții în mod mecanic doar de dragul de a le face, să ajungem până în etapa în care simțim ceea ce facem, să trăim acel exercițiu, să fie una cu noi, și atunci mișcarea nu va mai fi o rutină zilnică, va fi și un proces de simțire.

  1. De ce ai practicat înotul? 

De mică, am realizat că apa ( marea, bazinul ) erau locurile unde mă simțeam cel mai bine, chiar dacă urmam un program riguros, mă simțeam liberă. Pentru mine sportul de performanță a reprezentat un hobby, m-am bucurat de rezultate foarte bune care au apărut în activitatea sportivă, însă m-am bucurat în egală măsură de libertatea care o simțeam în apă, de starea de relaxare care o dădea apa în sine. Vorbind despre înot ca mijloc de relaxare, când ești cu capul în apă, auzi mult prea puțin din exterior și atunci ești tu cu tine, devii conștient de tine, de respirație, vezi apa și eventual linia de pe fundul bazinului. Intri practic într-un alt mediu și acest mediu te poate ajuta să te eliberezi de minte, de gânduri, de stres sau emoții. Poți intra practic într-o stare meditativă…

  1. Apa element al vieții ! 

Suntem 70% apă, da este normal ca apa să fie element al vieții, prin apă se eliberează corpul de toate câmpurile perturbatorii, de toată informația nesănătoasă, de aceea chiar și după un dus,  ne simțim revigorați, mai ușori, mai detensionați. Apa are informația de vitalitate, de energie, hidratează celula umană…

  1. Îndrumarea generației adulte către sport și mișcare 

Îmdrum orice adult să facă o formă de mișcare, cu siguranță există o activitate care să i se potrivească. Sunt tot felul de programe și de cursuri care au ca scop promovarea sportului atât în cazul tinerilor cât și în cazul adulților de vârsta a doua sau a treia. Mici exemple ar fi drumețiile, mersul la sală, tenisul, înotul, aquagym, mersul pe bicicletă, alergarea, mișcarea în aer liber, yoga, dans etc…

important este ca fiecare să găsească și să practice cu regularitate acea activitate în care se simte bine, acea activitate de care să se bucure!

  1. Ce sfat ne dai legat de sănătate din experiența ta ? 

Un stil de viață sănătos presupune echilibru și armonie în viața fiecăruia. Mișcarea, alimentația sănătoasă, educarea minții printr-o gândire sănătoasă și creativă, toate acestea să le utilizăm în folosul nostru și nu în detrimentul nostru.

  1. Rolul terapeutic al sportului

Într-o mică paranteză aș vrea să adaug ca în activitatea de antrenorat am avut ocazia să lucrez cu persoane cu diverse dizabilități sau afecțiuni. Printre ele s-a aflat și o fetița nevăzătoare care învățase să înoate, iar acum venise la mine pentru înotul de performanța, fiind pentru ea o activitate eliberatoare în primul rând. Boala în cazul ei era un proces degenerativ. De la aceasta fetița am învatat ca pentru ea faptul ca putea înota, faptul că simțea apa, era una din cele mai mari bucurii.

Sportul este indicat tuturor persoanelor care trec printr-o perioada de anxietate în viața lor și nu numai. Prin sport ne putem redobândi încrederea în forțele proprii, ne eliberăm mintea de gânduri, devenim creativi, responsabili, găsim soluții și este un bun mod de socializare.

  1. Ce părere ai despre sănătatea spirituală și sport ? 

Am aplicat conceptul holistic și terapiile holistice pe care și tu le practici și promovezi și am convingerea că sunt un beneficiu real. Atât în viața de zi cu zi, cât și în activitățile fizice sau sportul de performanță este foarte ușor să cazi în extrema egoului și a persoanei…începi să te identifici cu emoțiile, începi să ai așteptări…

Prin insusirea gandirii holistice poți să depășești ceea ce se numește mintea duală-conflictuală, și astfel să gândești și să te manifești în mod sănătos, armonios și echilibrat.